Ne-am început vara în Covasna, mai exact la Malnaș Băi, un loc fain, tihnit și, poate, un pic uitat de lume, dar care pentru mine avea o valoarea simbolică încă din copilărie. Ne-am bucurat cu mic cu mare - am fost 2 familii, fiecare cu câte 2 copii - de păduri, de flori, de câmpuri, de munți, de lacuri și de ape minerale. Am savurat și am apreciat culorile și ordinea fiecărui sat. Am străbătut Covasna de la Balvanyoș la Târgu Secuiesc,  de la Tălișoara la Cernat, de la Covasna la Sfântu Gheorghe și invers. Am fost sus de tot, până la Cetatea Zânelor, am luat la pas domeniile din jurul tuturor conacelor și castelelor și ne-am umplut de bine și de frumos. Am mâncat bun, dar cam mult, ca la ”MAMA acasă”, la conace și la atelierele de turtă dulce. Am savurat cu toată plăcerea kürtősul și pâinea bătută cu cartofi și ne-am bucurat de gulaș. Ne-a placut Covasna și avem în plan să revenim! 

Diana Cotoros

Alte sugestii

Balaton de Covasna
Cetatea Ciocaş
Ziua mea de naștere
Varietatea munţilor Bodoc
Cu drag, din Valea Zălanului